Relatia de cuplu

Suntem invatati gresit

Cea mai mare provocare- relatia de cuplu. Din naștere ni se predau gunoaie pe care le preluăm drept reguli de viață. Atunci suntem prea mici să le trecem prin filtrul propriu, iar mai târziu sunt atât de integrate in noi, încât e greu să le mai punem sub semnul intrebarii. Dar… vine un moment când renunțăm să mai aruncăm vina pe alții pentru ce a fost și ne preluam responsabilitatea pentru ce este. Daca nu am fost invatati sa iubim, sau am fost invatati greșit, exista un moment în care sufletul îți dă niște semnale și ar fi bine sa îl asculți.

Ni se spune că de la o anumită vârstă trebuie să parcurgem viața in cuplu pentru că “viața e grea și trebuie să împărțim greutățile”. De aici înțelegem că rolul unei relații de cuplu e … supraviețuirea. Nu ne spune nimeni că viața e cum ne-o facem, nu ne învață nimeni să visăm, sau să lucrăm la noi. Ni se spune să ne incadram în peisaj, să luptăm pentru supraviețuire, să ne ferim de oameni pentru că sunt rai… etc. Trăim în parametrii și frici și de acolo ne luam deciziile. Ni se taie aripile încă de când suntem prea mici ca sa putem constientiza, iar mai tarziu considerăm că așa e normal sa trăim, cu aripile tăiate.

E nevoie de auto-educatie

La țară, de unde provin eu, e rușinos sa faci prea multe schimbări în găsirea unui partener. Nu ai prea multe șanse sa faci sa îti fie bine dacă îți pasă de gura oamenilor, dacă ai nevoie de acceptarea lor. Sunt mulți care, din păcate pentru ei, încă aleg societatea în detrimentul sufletului lor si rămân în relații dezastruoase pentru ca…”ce va zice lumea ?”. Unii nu schimba partenerii din frici, alții ii schimba fără încetare fiindcă nu vor sa vadă ca problema este în interiorul lor si dacă nu încep sa vindece tot ce sângerează în ei, pot schimba oamenii din jurul lor toată viata, dar ceea ce cauta ei tot nu va veni. Începi cu vindecarea ta, doar tu cu tine și apoi lasa oamenii sa stea în preajma ta, caci altfel ii vei face sa sufere si le vei provoca rani pe care nu le merita.

Facem atâția ani de școală și nu învățăm nimic despre noi, despre relațiile inter-umane și despre viața. Dacă ni s-ar vrea binele, ar fi introdusa măcar psihologia în scoli. Dar pare ca alte materii sunt mai importante, nu cea de care te lovești în fiecare moment al vieții. Ne căutăm disperați “jumătatea”, lăsând asta să devina obiectivul principal. Scopul nostru nu mai e să devenim noi întregi, sănătoși, echilibrati, prin propria munca cu noi, ci sa ne acceptam “lipsurile” și sa încercăm să le umplem prin alți oameni. Sa le punem lor pe umeri presiunea intregirii și vindecarii ființei noastre.

Ne conformam

Ne străduim să găsim pe cineva care să corespundă cerințelor noastre. Uneori, ceasul societății care ticăie, ne aruncă în gura compromisului. Găsim pe cineva, ne mințim frumos la început, părem 2 jumătăți ale aceluiași intreg pana când… începe de fapt cunoașterea. Atunci pică măștile, atunci vedem diferențele de caracter, de simțire, de gândire. Alegem in mare parte din frica, continuam din frica, iar uneori incheiem tot din frica. Desi am putea sa incheiem si din curaj, din iubire de sine, din respect de sine. După ce am obosit în minciună, ne lovește adevărul. Dupa o perioadă în care credem că putem regla și schimba tot ce e neconform cu așteptările și nevoile noastre, obosim și in adevăr. Și brusc, rămânem fara “jumatate”.

Și da, apoi ne simțim goi, insuficienți… pentru că atunci când minciuna cu toate tentaculele ei dispare, adevărul e simplu, nu ocupa mult spațiu, nu e îmbrăcat în haine colorate, nu poseda lucruri. Adevărul e ceea ce ești când nu e nimic si nimeni pe langa tine. Când totul de pe lângă tine dispare, pare ca ești puțin, incomplet, dar de fapt ești doar ce esti, esti ce ai muncit sa fii. Esti cel care erai si la inceput, cand incercai sa iti completezi fiinta prin alti oameni. Sau poate nici măcar acela nu mai esti, caci te-au mai tras în jos niște experiente, te-au mai dărâmat niște rani noi, te-au mai golit de bucurie și de viata niște suferinte. Nu iti place ce vezi, ce simți când ramai cu tine ? Lucrează și schimba ceva. E munca ta cu tine, nu ceva ce vine din exterior.

Ramane adevarul…

Nu te arunca în relații ca să te vindeci, caci vei face exact opusul. Nici ca să te întregești, caci te vei dezbina mai tare. Nici ca să primești, caci vei rămâne așteptând mult timp. Nici ca să fii recunoscut, apreciat, iubit caci… ai ghicit ! Vindeca-te, completeaza-te, apreciaza-te, iubeste-te ! Tu pe tine ! Nu lasa nevoile te conducă, nu-ti pune vindecarea pe umerii altcuiva, nu-i cere altuia sa te iubeasca dacă tu nu o poți face.

După ce ‘cuplul’ dispare se vede “iubirea” care i-a unit. Vezi ce rămâne între 2 oameni care nu mai sunt constrânși sa fie o echipa, nu mai sunt obligați sa gândească în doi, nu mai sunt datori sa isi fie ceva unul altuia. Când titlul dispare, rămâne adevărul. Rămâne iubirea, prietenia, respectul ? Sau rămân reproșuri, acuze, rani, traume, frustrări, distanta, indiferenta, răutate, ura ? Când titlul nu mai apasă pe umerii cuiva, obligandu-l sa se comporte in anumite standarde, vezi cum e de fapt omul cu care ti-ai împărțit o bucata din viata. Și de cele mai multe ori e dureros.

Cuplurile au devenit un concurs de minciuni, aparente, frustrări, cerințe, nevoi, ego, programe, materialism, mizerie. Problemele de cuplu sunt principalele teme de lucru pentru psihologi, terapeuți etc. De ce? Angoasa căutării, presiunea timpului și a societății, fricile, senzația de insuficienta, lipsa de incredere in tine, lipsa de iubire de sine, dezamăgirile, trădările, așteptările. Toate duc nu către o relatie sănătoasă și fericita, ci către și mai multa distrugere în ființa ta. Câte cupluri știți unde domnește pentru fiecare membru autenticitatea, libertatea, respectul permanent pentru celalalt ? Cat de des vedeti iubirea care sa nu aiba nevoie de “te iubesc” pentru a fi simtita, caci este respirata în fiecare moment ?

Evolutia e o alegere personala

Am tot auzit în ultimul timp ca doar în cuplu poți evolua, caci celalalt e o oglinda pentru tine și ce ai de rezolvat. Nu sunt de acord. Că interacțiunea cu ceilalti este plina de învățături și de butoane apăsate, da. Dar ca doar în cuplu, bla bla… nu. Poți învața lucruri despre tine și despre viata în orice context, atâta timp cât îți dorești să faci asta, atâta timp cât esti prezent în fiecare moment. Sa ai garda ego-ului jos, astfel încât să poți recunoaste când greșești, cu credinta la cote inalte, astfel încât să te poți ridica de ori câte ori lecțiile îți sunt înecate în suferință. Si cu iubirea mereu în tine, astfel încât să te bucuri de parcurs, indiferent ce îți aduce el.

Cuplurile din ziua de azi sunt cel mai proasta gluma pe care o știu, iar “te iubesc-urile” pe care le aud in jurul meu, au valoarea unui salut politicos… doar ca asta e si mincinos. Dar independent de asta, cred în iubire. Iubirea exista în fiecare din noi și trebuie cultivata. Cred în iubirea pentru care nu ai nevoie de vreun titlu, de vreo poziție, de vreun grad de rudenie… iubirea libera de incorsetari, cerințe și așteptări. Iubirea nu vine și pleacă, nu moare, nu descrește. Doar minciunile se dărâmă constant și măștile cad la fiecare adiere de vânt.

Ce bine ar fi sa iubim cu adevărat, nu doar sa vorbim despre iubire…❤️

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *