Motivatie pentru evolutie Frumusete O sarcina/nastere imperfecta

O sarcina/nastere imperfecta

Cum perfectiunea nu exista, am decis sa vorbesc despre o sarcina/nastere imperfecta. Trebuia sa vorbeasca cineva si despre ce se poate afla dincolo de praful de magie cu miros de bebelus. Nu e intamplator ca o fac, nu e deloc intamplator ca o fac fix în momentul asta. Caci de când Luca era un bob de mazare și pana acum, nu a fost totul perfect, am avut și eu momentele mele pe care le-am îngropat. Iar acum au ieșit singure, fără sa fac eu ceva în sensul asta, dar cumva fortata de împrejurări.

In urma unei sarcini/nașteri, inclusiv a perioadei post-partum, pot exista munți de traume, rani pe care le îngropam… conștient sau inconstient. Se vorbește despre sarcina și despre naștere ca despre niste momente magice, presărate cu praf de stele. Parțial adevărat, caci un suflet e adus de departe, aici, prin tine. Dar dincolo de frumusețea și magia momentului sunt si detaliile, particularitatile, contextul care pot plasa evenimentul în extrema cealaltă. Ne e rusine sa admitem ca nu exista perfectiune in sarcina, naștere, maternitate, in noi, in cuplu, in familie etc. Poate intelegem odata cu totii ca perfectiunea nu exista, caci ne-am face un mare bine, acceptandu-ne imperfectiunea din noi si din vietile noastre.

Băgăm sub preș tot ce nu e ok…

  • Pentru ca… datoram un tablou perfect societății.
  • Pentru ca… fugim de adevar.
  • Pentru ca… mai mult nu știm sau nu putem.
  • Pentru ca ne-am obisnuit sa mintim…
  • Pentru ca ne este frica de judecata altora.
  • Pentru ca e dureros sa ne scoatem ranile la suprafata.
  • Pentru ca speram ca dacă facem abstracție de traume se vindeca mai repede.

Exista multe variante pentru minciuna și putine pentru adevar. Dar… vindecarea vine doar prin adevar. Ce faci când ceva nu a decurs conform planului ? Îngropi evenimentele neplacute. De ce ? Pentru ca doare prea tare. Pentru ca nu stii alta varianta de a putea merge inainte. Pentru ca uneori e mai ușor sa uiți ca să poți merge mai departe, dar a uita nu înseamnă a vindeca. A uita înseamnă a îngropa pentru o perioada, dar rana exista în continuare în tine și sângerează; nu o vezi, dar ea se simte în starea ta din fiecare moment, în acțiunile tale, în sentimentele tale.

Ranile raman acolo. Amintirile urate nu se șterg. Traumele nu se vindeca singure. Nimic nu se vindeca fără dorința si munca ta. Dacă nu alegi tu sa intrii în ele, sa le simți din nou, sa le accepti, sa le ierti, sa le vindeci…. vor ieși singure la suprafata și nu în cel mai frumos mod. Tocmai am trait-o pe propria piele. Doare tare. Dar dacă nu ar fi durut, nu as fi deschis sertarul. A fost o reamintire a ceva ce nu am vindecat, evenimente cu care nu am facut pace, o iertare pe care ni am reușit sa o fac și in plus… una dintre cele mai mari frici materializata. Încă nu i-am dat complet de cap, dar caut echilibrul și știu ca apele se vor liniști. În spatele fiecarei sarcini/nașteri care nu a decurs perfect, exista o femeie al carui suflet țipă spre a se vindeca.

Poate ca….

  • Poate nu ai avut o sarcina/nastere ușoară.
  • Poate te-ai confruntat cu multe frici.
  • Poate nu ai avut suportul nimanui, sau nu al celor care contau.
  • Poate te-ai simțit singura.
  • Poate ti-a fost greu și nu ai avut ajutor.
  • Poate ai plâns de multe ori și nu ai avut timpul sau puterea de a-ti șterge lacrimile măcar.
  • Poate ai țipat de multe ori și nu te-a auzit nimeni.
  • Poate ai implorat după o mângâiere și nu ti-a oferit-o nimeni.
  • Poate tanjeai sa fii înțeleasă și nimeni nu a facut-o.
  • Poate ai vrut sa tipi ca ai obosit si ai nevoie de ajutor, dar nu era nimeni in preajma.
  • Poate aveai nevoie sa iti fie cineva alături în cele mai grele sau cele mai importante momente și ai fost singura.

Poate “nimeni” ala repetat de atâtea ori doare. Poate…poate…poate… prea multe poate s-au întâmplat în sufletul tău în timp ce erai ocupata sa fii puternica pentru alt suflet, sa suplinesti locul altcuiva, sa îndeplinești cerințele ce ți se adresau. Prea multe de la tine pentru alții, prea puține de la alții pentru tine si deloc de la tine pentru tine.

Dacă te regasesti în rândurile de mai sus, da-ti voie sa te eliberezi de ele. Nu trebuie sa fii puternica, nu trebuie sa le ascunzi, sa fugi de ele… faptele rămân în tine pana îți găsești curajul de a le îngropa odată pentru totdeauna. Doare… dar nu mai tare decât a durut prima data. E greu, dar nu mai greu decât îți e sa le cari in fiecare zi după tine fără sa iti dai seama. Nu ești singura. Cineva te înțelege. Cineva te aude. Cineva te ajuta. Cineva te iubește. Doar…. striga-ti adevărul. Recunoaste-l, accepta-l, fa pace cu el și iartă. Elibereaza-te ! Meriți asta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *