Nostalgia caminului copilariei.

Dorul de casa, nostalgia caminului copilariei se fac simtite de la un anumit punct in viata. Vin odata cu maturitatea, odata cu responsabilitatile.  Cand suntem mici, acasa e ”naspa”. Vrem la plimbare, vrem in vizite, la prieteni, oriunde numai acasa nu. Crestem si invitabil ajungem la momentul in care ne dezlipim de cuib. Initial simtim libertatea, apoi simtim responsabilitatile care vin la pachet, ca mai apoi sa tanjim dupa acel ‘acasa’. Ne este dor de compania parintilor, fie ca doar ii vedem, dar sentimentul ca ii stim prin preajma ne face sa simtim liniste si siguranta. Ne este dor sa fim rasfatati, cum doar de ei am putea fi- cu iubire, cu nesat, cu caldura 🙂

Mi se face dor  cand ma gandesc ca nu va fi mereu asa…. Acum inca pot sa fac asta, sa merg, sa stau, sa ma reculeg… desi mi-am dat seama de curand ca nu profit destul de oportunitatea asta. Sa mergem in locul de unde am plecat  mai des, cat inca avem parinti si bunici. Cat inca radacinile noastre sunt calde in prezenta lor, cat sentimentul de apartenenta este puternic.

Mi-e dor de copilarie…

As reveni mai des prin satul natal si  mi-as dori sa am parintii mai aproape de mine… din pacate agitatia din ziua de azi, goana dupa orice si dupa nimic, precum si orasul asta nebun care iti mananca timpul fara sa iti dai seama ma impiedica. La toate astea se mai adauga si cresterea copilul acum. Insa mi-am promis ca nu o sa ma las prada scuzelor, ci o sa imi fac timp si astfel ii transmit si copilului ideea de casa parinteasca, de familie. Acum, cat mai pot. Timpul zboara, sau poate noi …

Imi aduc aminte…

… de copilaria petrecuta in livada, culegand toate fructele posibile sau stand pur si simplu pe o patura in iarba unde uneori atipeam si era asa de bine… Nu am mai simtit vreodata un moment de liniste deplina ca acela. Era magie pura, timpul trecea altfel, lipsa oricarei griji iti dadea aripi. Era al naibii de frumos, iar cand imi zicea cineva sa apreciez si sa ma bucur de asta, nu intelegeam ce vrea sa spuna.

Imi aduc aminte de orele petrecute aproape zilnic cu prietenii si de mama care ne lasa ”cu portia” pe afara. Acum sunt stapana pe timpul meu, dar nu mai am prieteni. Faptul ca aveam timp limitat impreuna ne facea sa ne bucuram mai mult unii de altii. Chiar daca nu mai tin legatura cu prietenii din copilarie, mi-au ramas in suflet. Referitor la cea mai frumoasa perioada din viata mea , am scris si articolele https://adriana-maria.ro/mi-e-dor-de-sarbatorile-copilariei/

Cand eram mici nu stiam:

  • Ca zile intregi de pregatire inaintea unei sarbatori erau esentiale pentru a ne face sa o simtim ca fiind sarbatoare.
  • Ca stradania parintilor de a ne asigura tot ce trebuia insemna iubire, nu datorie cum credeam noi atunci.
  • Ca vizitele rudelor aduceau un mare plus de bucurie si completau tabloul.
  • Ca statul la masa cu parintii avea o mare insemnatate si incarcatura emotionala.
  • Ca nu ne trebuie mult pt a fi fericiti. Ca nu ne trebuie lucruri, ci oameni dragi.  Ca linistea e de aur si sa fii iubit este magic. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Post