Scrisoare pentru Luca ( 1 an)

Ne-am format o conexiune frumoasa inca dinainte sa existi. Stiam ca o sa vii. Stiam ca tu vei fi rasplata mea pentru toate momentele grele, pe care m-am straduit sa le pot depasi; pentru dezamagiri care mi-au ingenuncheat sufletul si pentru vise spulberate; pentru nedreptati suferite, fara sa pot riposta; pentru momente cand simteam cu disperare nevoia sa imi presare cineva putina bunatate in tot ceea ce ma inconjoara .

Ma bucur enorm ca Dumnezeu a stiut ce am nevoie, ce merit si mi-a trimis exact ce trebuia: iubire. Esti leacul meu pentru tot ce a fost si ce a lipsit, pentru ce mi-am dorit si ce am primit; Imi vindeci trecutul, imi bucuri prezentul si imi colorezi viitorul.Poate sunt egoista cand te vad ca un pansament pentru suflet, dar simt in fiecare secunda ca imi vindeci inima si imi oferi singurul lucru de care am nevoie si care ma trezeste la viata : cea mai frumoasa forma de iubire.

Am plutit la propriu de fericire cand eram 2 in 1. Simteam. Simteam o multitudine de lucruri si eram vie pe dinauntru. Aveam milioane de emotii, un infinit de planuri si o galaxie de iubire, la care se adaugau puteri nemarginite ca sa ne apar de orice si de oricine. A fost o perioada magica si tu ai avut o mare contributie la asta, copil bun. Ma intelegi si ma ajuti de cand erai un bob; Nici nu te-am simtit in sarcina si esti in continuare un copil tare cuminte si vesel. Uneori ma uit la tine si vad un om mare intr-un corp mic, asa de bine ne intelegem. Nu ma satur sa spun ca esti perfect. Stiam cat merit, dar Dumnezeu mi-a dat mult mai mult.

Ma inveti sa nu imi mai reprim emotiile si sentimentele, sa le dau frau liber la orice ora si in orice fel simt sa o fac. Asa faci si tu si se simte tare bine. E divin cand cu mainile tale mici imi iei fata si o apropii de a ta; cand ti-e asa drag de mine incat simti nevoia sa imi musti nasul; cand ne luam in brate, inchidem ochii si uitam sa ne mai dezlipim;

Ma inveti sa nu mai astept lucruri mari care sa ma bucure si sa accept ca bucuria poate fi intr-un piure de fructe aruncat pe fata si pe hainele mele ­čÖé Chiar daca poate initial ma enervez, apoi vad partea buna: ai vrut sa ne distram impreuna, mi-am dat seama de asta dupa rasul tau zgomotos, in timp ce imi scoteam piureul din ochi. Nu perfectiunea in viata ne face fericiti , ci imperfectiunile, prostiile. Ce urata si plictisitoare ar fi o viata lineara, ”ca la carte”… Cat greseam cand credeam ca doar oamenii mari ii pot invata pe cei mai mici lucruri. Ma inveti sa scot la lumina copilul ascuns in mine si ma faci sa mai traiesc putin din bucuria copilariei odata cu tine.

Fiecare zambet al tau e rasplata pt eforturile mele, singura rasplata pe care mi-o doresc. Avem bula noastra, unde zambetele ne potolesc foamea, unde pupicii nu sunt niciodata suficienti si unde imbratisarile nu au sfarsit. Esti un copil magic si ma inveti sa fiu si eu un om mai bun, mai iubitor. Iti multumesc ca m-ai ales, aveam o nevoie nebuna de tine.

Nu imi doresc pt tine sa fii cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai destept. Imi doresc sa fii capabil sa simti. Intr-o lume care e de piatra, unde iubirea e rezultatul unor calcule si al unor nevoi, imi doresc sa ai curajul sa iubesti cu toti porii. Sa te bucuri de emotii. Sa tremuri de fericire. Poate e nevoie sa si suferi unori. Dar e important sa simti. Oamenii care isi pun bariere in suflet nu stiu ce pierd. Cred ca asa se protejeaza de suferinta, dar pierd tot ce e mai frumos. Sa iubesti oamenii, caci tu vei fi iubit de Dumnezeu. Sa iti dai voie sa simti e adevarata bogatie a vietii.

Te iubesc, e putin spus. Esti perfect, e iarasi prea putin. Esti mai presus de cuvinte, de vise, de ingeri. Esti tot ce am, tot ce vreau, tot ce am nevoie. Esti magie pura ! La multi, multi ani valorosi spiritual !

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Post

Fiecare zi este un motiv de bucurie

Te trezesti bucuros dimineata pentru ca ti se da sansa la o alta zi? Asa, pur si simplu, fara vreun alt motiv ? Esti fericit ca traiesti inca o zi

Dubai – first time

Am cautat informatii pe net inainte de a pleca in vacanta si mai bine nu citeam pentru ca m-am stresat fara rost in legatura cu strictetea lor si regulile  impuse

Trimestrul 1 de sarcina

De cativa ani luam in calcul sa avem un copil, dar am lasat asta sa vina oarecum natural. Avand si ovarele polichistice, stiam ca voi ramane insarcinata mai greu, dar